Paul Anton, luat prins surprindere de anunțul lui Gigi Mulțescu făcut după eșecul cu Astra din Cupa României: „Cum adică și-a dat demisia?!”

Paul Anton, luat prins surprindere de anunțul lui Gigi Mulțescu făcut după eșecul cu Astra din Cupa României: „Cum adică și-a dat demisia?!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Anton, mijlocașul în vârtă de 29 de ani al lui Dinamo, a fost luat prin surprindere de către reporter după eșecul cu Astra Giurgiu, scor 0-1, din semifinalele Cupei României.

Astra Giurgiu și Dinamo s-au întâlnit în turul semifinalelor Cupei României, iar giurgiuvenii au învins cu scorul de 1-0 datorită golului înscris de către Krpic, în minutul 4.

Gigi Mulțescu a anunțat în direct, imediat după meci, că își va da demisia de la Dinamo, însă acesta nu a apucat să îi anunțe și pe jucători.

Paul Anton, luat prins surprindere de demisia lui Gigi Mulțescu, după Astra – Dinamo 1-0

Paul Anton a aflat despre această decizie, la finalul partidei, de la reporterul Telekom Sport. Mai mult decât atât, suporterii acționari ai lui Dinamo aveau deja un as în mânecă, Dusan Uhrin este noul antrenor al lui Dinamo.

„Cum adică și-a dat demisia? Nu știam. M-ați luat prin surprindere. În vestiar nu s-a discutat pe tema asta. Dânsul a fost antrenorul nostru, e antrenorul nostru, nu s-a pus problema, dumneavoastră mi-ați zis acum, nu știu ce să comentez.

E o înfrângere nemeritată. Luăm gol pe început de meci, lipsă de concentrare. Apoi, ne-am creat câteva oportunități, din păcate nu am fost destul de lucizi în fața porții. Eu zic că avem toate șansele să întoarcem rezultatul, avem forță.

Nu mi-e frică de absolut nimic, pentru că văd cum se muncește și trebuie să vină și victoria, să rupem acest ghinion”, a spus Paul Anton, la flash-interviurile de după meci.

Suporterii acționari ai lui Dinamo trebuie să strângă 35 de mii de euro pentru a păstra baza sportivă de la Săftica, iar Paul Anton este încrezător: „100% vor reuși. Au reușit să strângă un milion și ceva să plătească licența, cu siguranță vor reuși să strângă și această sumă”.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×